Hai să susținem împreună cauze care contează!

1. Clubul Sportiv INTERNATIONAL CRAIOVA – 50.000 RON
Clubul Sportiv Internațional Craiova este o inițiativă locală care oferă copiilor pasionați de sport – în special de fotbal – oportunitatea de a se dezvolta armonios prin antrenamente de calitate, coordonate de un antrenor dedicat și o echipă pasionată.
Proiectul are o miză profundă: sprijinirea copiilor care altfel nu ar avea acces la astfel de activități. Prin participarea la antrenamente și competiții, aceștia dobândesc nu doar abilități sportive, ci și valori fundamentale precum disciplina, încrederea în sine și spiritul de echipă. Sportul devine, astfel, un instrument de integrare socială și de afirmare personală pentru copiii din familii vulnerabile.
Sprijinul financiar este esențial pentru acoperirea costurilor legate de echipamente, deplasări și taxe de participare, dar și pentru a menține accesul gratuit sau subvenționat pentru copiii care au cea mai mare nevoie.
Clubul Sportiv Internațional Craiova este un exemplu concret că sportul de performanță poate porni de la nivel local, atunci când există oameni dedicați și o viziune autentică pentru viitorul copiilor.
2. Asociația SALVEAZĂ O INIMĂ – 100.000 RON
Fundația „Salvează o inimă” este una dintre cele mai respectate organizații umanitare din România, cu un impact profund în viața celor care se confruntă cu boli grave. Misiunea sa este simplă, dar vitală: salvarea de vieți prin facilitarea accesului la tratamente esențiale și prin sprijin financiar direct pentru copiii și adulții aflați în situații critice.
Transparența, comunicarea constantă cu publicul și gestionarea riguroasă a campaniilor au transformat fundația într-un model de bune practici în sectorul non-profit. În fiecare an, prin campaniile sale, sunt colectate fonduri în timp record, se finanțează intervenții medicale urgente și se oferă o șansă reală la viață pentru zeci de beneficiari.
Dincolo de suportul medical, Fundația oferă ceva poate chiar mai valoros: speranță. Pentru părinții care își văd copiii luptând pentru viață, acest sprijin moral și uman este neprețuit.
Cu ajutorul Fundației Superbet, aceste eforturi pot continua și se pot extinde, ajungând la și mai mulți oameni aflați în suferință. Este o colaborare care demonstrează că, împreună, putem face diferența acolo unde contează cel mai mult.
3. ASOCIAȚIA INIMA MEDICALĂ ORADEA – 60.000 RON
Campania „Acces la tratament” a fost inițiată de o tânără asistentă medicală din Oradea, alături de o echipă de voluntari tineri, uniți de un scop comun: acela de a ajuta. Proiectul se adresează pacienților care nu își permit tratamente medicale, în special din zonele rurale și defavorizate, unde accesul la servicii de sănătate este redus sau inexistent.
Sprijinul oferit este real și imediat: acoperirea costurilor medicale, sprijin logistic și consiliere personalizată pentru fiecare caz în parte. Pentru mulți dintre beneficiari, această intervenție face diferența dintre abandonul tratamentului și o șansă reală la viață.
Este un exemplu emoționant de cum inițiativele locale, conduse de oameni dedicați, pot aduce schimbări reale în comunități uitate sau ignorate. Prin implicare directă și apropiere umană, voluntarii transformă neputința în speranță.
Acest proiect este binevenit tocmai pentru că îmbină empatia cu acțiunea. Cu sprijinul nostru, echipa din Oradea va putea ajunge la mai mulți pacienți, va avea resursele necesare pentru a continua și va câștiga vizibilitatea și recunoașterea pe care o merită.
4. Asociația Fabrica de Daruri – 200.000 RON
Fabrica de Daruri nu are și nu a avut niciodată angajați plătiți, dar reușește să hrănească, să îmbrace și să sprijine educația a peste 1.000 de copii și a 400 de bunici an de an. Dacă Fabrica nu ar exista, mulți dintre acești copii ar renunța la școală din lipsa resurselor și a speranței. Proiectele noastre aduc bucurie, siguranță și un viitor mai bun celor mai vulnerabili.
Sprijinul fundației Superbet ar însemna nu doar resurse, ci un mesaj puternic pentru acești copii: că nu sunt singuri, că merită să lupte pentru viitorul lor și că există oameni care cred în ei.
LINK: Facebook Group
5. Asociația Blondie – „Împarte pentru altă parte” – 250.000 RON
Asociatia Blondie ofera copiilor grav bolnavi din Romania ceea ce, uneori, nu pot primi in tara: o sansa reala la viata. Prin zboruri medicale organizate cu eforturi uriase, acesti copii ajung in spitale din strainatate unde pot primi tratamente salvatoare. De multe ori, contracronometru. Pana acum, asociatia a realizat mai mult de 270 de astfel de zboruri, in total peste 1100 de copii fiind transportati in spitale din afara tarii. Si nu se vor opri aici. Cu sprijinul nostru, un copil poate ajunge la timp la un spital care ii poate salva viata. Cu sprijinul nostru, un parinte nu va fi nevoit sa scrie randuri similare niciodata: “Blondie este despre viața unui copil pentru care nu s-a mai putut face nimic. Un copil care nu a vrut să fie abandonat. Dar a fost. Un copil care nu a vrut să fie bolnav. Dar a fost. Un copil care ar fi vrut sa mai fie. Dar a fost.”
6. Asociația de Sprijin a Copiilor cu Autism – Bărcuța Fermecată – 50.000 RON
Prin proiect se dorește să se implementeze un program concret, organizat si structurat, cu un set de masuri care sa arate persoanelor cu dizabilitati ca exista o altfel de viata dincolo de zidul dizabilitatii, ca exista oportunitati de informare, de accesare a serviciilor de dezvoltare a abilitatilor de viata independenta, de recuperare si de socializare/recreere/turism, care să crească șansele de incluziune socială
Copiii cu autism sau alte tulburări de dezvoltare trăiesc într-o lume a programelor și terapiilor, adesea în ritm alert și cu puțin timp dedicat conectării reale cu părinții, cu natura sau chiar cu ei înșiși. Tabăra propusă oferă un context natural, cald și structurat, unde copilul și părintele explorează împreună lumea emoțiilor, a relațiilor și a simțurilor, într-un spațiu sigur și creativ.
Tematicile zilnice permit copilului:
- să se descopere pe sine,
- să creeze relații sănătoase,
- să-și exploreze emoțiile,
- să-și dezvolte empatia și încrederea,
- să se reconecteze cu natura.
Copiii cu autism sau alte tulburari de dezvoltare si parintii lor isi petrec cea mai mare parte a timpului intre gradinita/scoala si diversele terapii pe care le desfasoara, astfel incat conectarea dintre ei, dintre membrii familiei, este deficitara deseori .
Prin implementarea acestui proiect ne dorim sa ii scoatem din aceasta rutina, sa le oferim 5 zile in mijlocul naturii, cadrul perfect pentru reconectare. Atelierele pregatite pentru cele 5 zile sunt special gandite pentru a crea legaturi autentice, reale , bazate pe emotii puternice.
Suntem convinsi ca dupa aceasta experienta atmosfera familiala va fi mult mai relaxata, lucru ce va duce la o evolutie mai rapida a dezvoltarii copiilor, iar obiectivul final al asociatiei, cresterea calitatii vietii copiilor cu autism si/sau intarzieri/tulburari in dezvoltare si a familiilor acestora, va fi atins.
De ce este totul gratuit? Pentru ca sumele cheltuite lunar/anual pe diversele terapii pe care le sustin rapesc posibilitatea unui concediu pentru ani la rand. Asadar, ne dorim sa oferim noi acest drept.
Aceasta este cea de-a treia tabara organizata de ASCA Barcuta Fermecata, iar rezultatele ovservate in cadrul primelor doua editii ne-au incurajat sa continuam.
Am fost martorii unor transformari reale in relatia parinte-copil – apropiere emotionala, cresterea increderii reciproce, descoperirea unor modalitati de comunicare blanda si eficienta, precum si dezvoltarea sentimentului de siguranta emotional in familie.
Parintii au avut ocazia sa isi vada copiii in context de joaca, explorare si socializare, iar copiii au beneficiat de prezenta parintilor lor intr-un spatiu fara presiune, plin de acceptare si incurajare.
7. Asociația Artemis – 300.000 RON - în așteptare pentru detalierea sumei
Asociația Femeilor Împotriva Violenței – Artemis este o organizație înființată în 1997 la Cluj, cu o filială în Baia Mare din 2001. Scopul principal este combaterea violenței și sprijinirea victimelor, prin promovarea drepturilor acestora, formarea specialiștilor, schimbarea mentalităților legate de violență și facilitarea colaborării între profesioniști. Este membră a rețelei europene WAVE și a Coaliției ONG-urilor care sprijină victimele violenței de gen.
Violența domestică este o problemă reală în România, cu consecințe devastatoare pe termen lung pentru victime (în special femei și copii) și pentru întreaga societate. Asociația Artemis oferă consiliere, sprijin emoțional și soluții concrete femeilor și copiilor care încearcă să iasă dintr-un mediu abuziv. Prin activitățile sale, organizația contribuie la întreruperea ciclului intergenerațional al abuzului, ajutând copiii să nu devină victime sau agresori în viitor. Proiectul merită susținut pentru că oferă o șansă reală unei vieți mai demne și mai sigure.
- Consiliere psihologică pentru femei în situaţie de violenţă domestică: 1450 de femei
- Consiliere juridică pentru femei: ntervenţie şi consiliere psihologică pentru copii abuzaţi sexual ori în cazul cărora exista suspiciunea acestui abuz: 230 copii şi tineri de beneficiari
- Educaţie în scop de prevenire a abuzului şi violenţei sexuale: 3500 de adolescenţi şi 930 de copii între 7 şi 11 ani, 400 de părinţi
- Informare pentru 300 tineri privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi
- Pregătire specifică pentru specialişti care lucrează în domeniul violenţei domestice (155 persoane) şi protecţiei copilului abuzat (280 persoane)
“Violența domestică este o problemă reală in România cu consecinte devastatoare pe termen lung pentru victime (in cazul acesta femei si copii) si societate ; consider ca este o problemă socială care necesită implicarea tuturor.
Unul dintre efectele violenței domestice este transmiterea intergenerationala a comportamentelor abuzive, copiii care cresc intre-un mediu abuziv sunt mai predispuși sa devina fie victime fie la randul lor abuzatori.
Prin cosniliere si suport ARTEMIS le arată că există alternative la violență, cultivand relatii sanatose.
Merita susținută pentru a oferi o șansă de a construi o generație mai echilibrată si pașnică.”
LINK: TBD!
8. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – 200.000 RON
Această inițiativă este dedicată sprijinirii persoanelor aflate în suferință și promovării unui stil de viață sănătos. În special în zona Olteniei, unde serviciile medicale de recuperare sunt limitate, proiectul își propune înființarea unui centru care să ofere tratamente și consiliere pentru comunitate.
Proiect : Spitalul de recuperare Medico-Balnear, Centru de agrement, Educatie si Stil de Viata- Goiesti , Jud. Dolj.
“Deoarece ajuta oamenii în suferințele lor și educa să aibă grijă mai multa de sănătate .In Romania încă sunt puține centre și pe zona Oltenia nu exista spital de recuperare”
LINK: Facebook Post
9. Asociația Năzuințe – 50.000 RON
Un proiect care oferă copiilor din medii defavorizate șansa de a vedea marea pentru prima oară. Prin „Primul Răsărit la Mare”, copiii învață să călătorească, să se comporte într-un hotel și să împartă un spațiu comun. Alte inițiative, precum „O zi de vacanță”, aduc bucurii simple și educative. O investiție în educație și speranță.
Asociația Năzuințe își propune să aducă bine și speranță în societatea actuală, ajutând persoane și animale aflate în dificultate. Prin gesturi simple și implicare, urmărește să ofere bucurie copiilor și celor singuri, promovând valorile generozității și solidarității. Organizația inspiră la a dărui și a trăi cu sens, orientând viața spre bine, frumos și idealuri înalte.
“Superbet crede in valori, crede in educatie, ar însemna mai multe șanse reale pentru acești copii, șanse la educație, la modele sănătoase și la bucuria copilăriei. Iar fiecare astfel de pas poate schimba o viață, un destin.”
LINK: https://asociatianazuinte.ro/
LINK: Facebook Page
10. Asociația Kola Kariola – 10.000 RON
Este o asociație non-profit fondată în 2014 cu scopul ajutorării animalelor fără stăpân din România. În prezent, asociația deține un adăpost ce găzduiește peste 300 de căței, desfășoară activități de salvare a animalelor și susține campanii de sterilizări gratuite, atât pentru căței, cât și pentru pisici.
Protejarea animalelor abandonate este o responsabilitate morală. Kola Kariola se implică activ în salvarea, îngrijirea și, uneori, adoptarea animalelor abuzate sau părăsite. Sprijinul pentru această cauză înseamnă mai multă compasiune și respect față de viața animală.
- Are in grijă câini salvați din adăposturile publice
- Câini salvați de pe stradă
- Câini abandonați pe câmp, în păduri
- Câini accidentați sau maltratați
“Animalele sunt suflete pure si frumoase de care suntem responsabili sa avem grija si sa le respectam”
LINK: Facebook Page
11. Asociația Club Sportiv S.A.B. Stuparu – 20.000 RON
Un club sportiv aflat la început de drum, dar care își propune să formeze viitori campioni care să reprezinte România cu mândrie. Sprijinul oferit ajută la achiziția de echipamente, participarea la competiții și motivarea tinerilor sportivi.
“Este la început de drum și am copilul inscris ca sportiv la club și asi dori mai multe pentru ei, ca noii sportivi sa ne reprezinte tara”
LINK: Facebook Page
12. Aripi pe Pământ – 200.000 RON
Asociația organizează zboruri medicale private pentru copii care au nevoie urgentă de tratamente în străinătate. A reușit să strângă sume impresionante pentru cazuri extrem de dificile, devenind un partener de nădejde pentru familiile în impas.
Asociația Aripi pe Pământ este o organizație non-profit dedicată sprijinirii copiilor din familii defavorizate, copiilor cu nevoi speciale (Sindrom Down și Autism) și copiilor bolnavi de cancer. Fondată de Daniel Ceclan, cu susținerea activă a Laurei-Mihaela Căprioru și a numeroși susținători, asociația mobilizează resurse morale și financiare pentru a oferi ajutor celor aflați în dificultate.
“Deoarece au reusit sa stranga sume foarte mari de bani pentru copilasii care au avut nevoie urgenta pentru tratamente in strainatate sau pentru zborurile private ale acestora catre clinicile din afara tarii.”
LINK: https://aripipepamant.ro
13. Vibe Dance Studio – 50.000 RON
Asociația Vibe Dance Studio, înființată în 2002, are o experiență de peste 23 de ani în dezvoltarea abilităților artistice și fizice ale copiilor din diverse grupe de vârstă. Peste 10.000 de copii au participat la activitățile sale, desfășurate în săli proprii, școli și grădinițe din Buzău și alte județe. Prin evoluția și rebrandingul său, studio-ul s-a consolidat ca un reper important în comunitatea locală și națională.
Un proiect de dans sportiv care oferă copiilor o alternativă sănătoasă, artistică și educativă de petrecere a timpului liber. Încurajează performanța, disciplina și încrederea în sine – valori esențiale pentru formarea tinerilor.
“Pentru ca fac lucruri minunate pentru copii gratuit”
LINK: Facebook Page
14. Albastru pentru Umanitate - Eroii Alimentelor – 200.000 RON - în așteptare pentru detalierea sumei
Eroii Alimentelor” este un proiect educational GRATUIT despre consum responsabil de alimente si risipa alimentare, pentru elevii claselor 0-4 (6-11ani – varsta la care credem ca inca putem forma obiceiuri sanatoase pentru ei).
Este o initiativa pe care am inceput sa o implementam in toate scolile din Bucuresti, la peste 200k copii, iar ulterior sa o scalam la nivel national.
In prima faza, din Martie, am inceput implementarea primului modul in care aproximativ 5000 de copii din 15 scoli din Sectoarele 1,3 si 6 iau parte la cursurile sustinute de noi.
Proiectul nostru se distinge prin planul de lectie care include activitati creative si resurse educationale create dedicat:
Prima carte de benzi desenate cu Supereroii Alimentelor
Un scurt metraj fantasy. (in momentul de fata avem gata pilotul acestuia)
Un joc de tipul board game in marime naturala, unde copiii vor avea rolul principal.>>
Bogdan Barburiceanu, fondator.
LINK: Video Știrile PRO TV
15. Asociația Gabrielle – Din Grijă pentru Femei – 200.000 RON - în așteptare pentru detalierea sumei
O comunitate dedicate sanatatii, Educatiei si Sprijinului in preventia cancerului
Asociatia Gabrielle a fost fondata de o femeie care a luptat cu cancerul si l-a invins, o adevarata luptatoare. Asociatia ofera sprijin practic si emotional pentru paciente in traseul oncologic, ofera sprijin prin fonduri pentru tratament, transport, cazare, traducerea dosarelor, sustinere emotionala si navigare. Asociatia a reusit sa redirectioneze catre paciente aflate in nevoie peste 250.000 lei intr-un an, bani stransi din donatii. Cu ajutorul asociatiei pacientele primesc peruci gratuite si chiar manusi si sosete de gheara pentru protejarea extremitatilor in timpul chimioterapiei.
Acest proiect oferă sprijin concret pentru 30 de paciente oncologice aflate în tratament cu chimioterapie. Kiturile distribuite conțin produse esențiale precum turbane, mănuși speciale pentru prevenirea neuropatiei, articole pentru terapie la rece și alte produse care contribuie la confortul pacientelor. Dincolo de ajutorul practic, inițiativa creează solidaritate, crește vizibilitatea problemelor oncologice și încurajează implicarea comunității.
16. Asociația Lupul Alb – 125.000 RON
Asociatia Lupul Alb este o organizatie non-profit dedicata sprijinirii persoanelor vulnerabile din comunitate: copii din medii defavorizate , varstnici singuri si persoane bolnave.
Un proiect născut din observație atentă și empatie față de nevoile reale ale comunității. Oferă mobilitate și acces la servicii esențiale în zonele greu accesibile și vizează categorii vulnerabile. Sprijinul Fundației ar însemna transformarea unei idei valoroase într-un sprijin concret și eficient pentru cei care au cea mai mare nevoie.
Proiect : Cumparare microbuz necesar pentru proiectele :
- Copiii vad lumea – Vizite culturale pentru copiii orfani
- Natura e a tuturor – Activitati in aer liber pentru copii orfani
- Povesti care ne apropie – Activitati la biblioteca pentru copiii orfani
- Sanatate pentru toti – Transportul medicilor in localitati izolate
- Pachete pentru Speranta- Transportul alimentelor in localitati izolate
- Sprijin pentru un noi inceput – Alimente si rechizite pentru familiii defavorizate
Asociația „Lupul Alb” este o organizație non-profit dedicată sprijinirii persoanelor vulnerabile din comunități defavorizate, în special copii, vârstnici singuri și persoane bolnave. Prin proiectul „Mobilitate pentru incluziune – sprijin pentru comunitățile vulnerabile”, ne propunem să achiziționăm un microbuz care să faciliteze transportul către școli, centre medicale, activități educaționale sau sociale. Beneficiarii direcți sunt copii, tineri și adulți din medii marginalizate din județele Sibiu, Alba, Mureș și Cluj. Estimăm o durată de implementare de 12 luni, cu impact pe termen lung în reducerea excluziunii sociale.
LINK: fără link disponibil
17. Andreea & Benji’s Happy Dogs – 10.000 RON
Un apel emoționant la susținerea animalelor fără apărare – câini salvați și îngrijiți cu dragoste. Proiectul are impact în comunitate și transmite un mesaj important: bunătatea și compasiunea nu se opresc la oameni.
Misiunea acestei organizații este de a salva cat mai multe suflete nevinovate ! Cred ca ar fii frumos ca Superbet să se implice și în astfel de proiecte , cățeii salvați sunt dați spre adopții și au o șansă la viață!
LINK: Facebook Page
18. Împreună de la Început – 400.000 RON
Asociația „Împreună de la Început” este o inițiativă dedicată sprijinirii persoanelor diagnosticate cu cancer, oferind îndrumare, sprijin emoțional și soluții practice încă din prima zi a diagnosticului. Fondată de trei femei care au trecut personal prin această luptă, organizația reprezintă un refugiu al speranței și al curajului
- Combinație unică între intervenții concrete în infrastructura medicală și sprijin emoțional real pentru pacienți și familii.
- Este un proiect născut din experiență personală autentică – știm exact cât de greu este și ce lipsește în momentele-cheie.
- Are un impact vizibil, măsurabil și profund uman.
Proiectul pe care noi îl propunem aduce schimbări concrete în sistemul de sprijin oncologic – de la spațiile în care pacienții sunt tratați, la comunitățile care îi înconjoară și până la accesul constant la sprijin emoțional și informațional.
19. Drag de Bine Sibiu – 150.000 RON
Organizația lucrează cu copii vulnerabili, care se confruntă cu dificultăți ce le răpesc copilăria. Prin after-schooluri sociale, educație remedială personalizată și sprijin online, îi ajută să-și recapete încrederea și să-și atingă potențialul. Copiii beneficiază de excursii, tabere, controale medicale, sprijin pentru probleme oftalmologice și dentare, precum și de activități care le dezvoltă curajul și identitatea. De asemenea, sunt susținuți profesorii care lucrează cu acești copii, iar comunitățile primesc rechizite, cărți și jocuri. Organizația pune accent pe sprijin real, educație și siguranță emoțională.
Ce schimbam prin programele noastre :
- Copiii încep să citească, să înțeleagă, să întrebe fără teamă, să creadă că pot.
- Copiii descoperă locuri, oameni și perspective care le erau inaccesibile.
- Copiii participă la activități cu inima deschisă și întreabă: „Mai vii și mâine?”.
- Profesorii sunt mai lipsiți de griji, iar astfel pot fi aproape de elevii lor.
- Voluntarii noștri devin oameni-sprijin pentru acești copii.
Salutare Superbet, vreau sa incep prin a-ți mulțumi pentru faptul ca datorită ție familia mea are un trai decent și fericit. Din pacate, nu toți avem același șanse și tocmai asta este misiunea mea – incluziunea sociala a unei familii sever defavorizată. Beneficiarul direct este o familie cu 8 copii din satul Metiș, comuna Mihăileni, județul Sibiu. Cei mici trăiesc în condiții de sărăcie extremă, într-o locuință improvizată, fără apă curentă și fără acces la o sursă de apă potabilă (beau apă tehnologică) și fără o sursă de căldură sigură pe timpul iernii. Întâlnirea cu această familie m-a marcat profund și m-a determinat să pornesc un proiect umanitar personal, prin care încerc să le ofer copiiilor un trai mai bun, sustenabil și demn.
Până în prezent, am reușit – cu ajutorul prietenilor și al altor oameni cu suflet mare – să:
- Asigur familiei lunar alimente de bază și produse de igienă
- Le ofer surse sustenabile de hrană (pui și găini pentru carne și ouă)
- Le donez un frigider și un aragaz
- Organizez o excursie la Sibiu pentru cei mici – o zi în care s-au bucurat pt prima data de o vizita la Zoo, joacă in parc, un prânz cald și înghețată.
- Le obtin donații de biciclete, trotinete, jucării și alte accesorii unele dintre ele fiind aproape indispensabile(cărucioar pentru copilul cu handicap și pentru bebelușul de 1 an)
- Demarez formalitatile necesare de incadrare a unuia din copii in grad de handicap (pt sindrom Down)
Obiectivul cel mai important ramane insa construirea unei case decente și sigure, în locul adăpostului improvizat în care locuiesc acum. Pentru a face acest vis posibil, am implicat și Primăria comunei Mihăileni, iar dl Primar Bratu Cristian s-a alăturat inițiativei și a sprijinit deja familia prin realizarea tuturor formalităților legale de intabulare a clădirii existente și a terenului pe numele părinților. Precizez că în acest moment toate formalitățile sunt finalizate, iar terenul și construcția actuală sunt intabulate pe numele familiei. De asemenea, primăria va rămâne activ implicată în proiect, oferind sprijin logistic (utilaje) și coordonare pe durata lucrărilor de construcție.
Avem deja o echipă de voluntari dispuși să ajute cu forță de muncă (multi dintre acestia facand parte din comunitate) însă avem nevoie de sprijin pentru materialele de construcții: cărămidă, BCA, ciment, lemn, fier beton, rigips, plăci OSB, izolații, materiale pentru acoperiș, uși, ferestre, vopsea, lavabilă, etc.
Doarece toate acestea nu au putut fi posibile doar pe perosana fizică, anumite proiecte le-am derulat cu sprijinul si implicarea activă din partea organizației Drag de Bine din Sibiu.
Impactul va fi enorm pentru îmbunătațirea sanselor de viața a întregii familii, în deosebi a celor 8 copii cu vârste între 1 an și 16 ani.
LINK: Facebook Post
20. Asociația TC Mărgăritare – 1.000.000 RON - în așteptare pentru detalierea sumei
Școala Primară „Mărgăritare” urmărește să ofere un proces educațional modern, de înaltă calitate, centrat pe dezvoltarea intelectuală, morală și personală a elevilor. Instituția pune accent pe pregătirea academică solidă, formarea caracterului pe baze valorice creștine, perfecționarea continuă a cadrelor didactice și colaborarea cu parteneri sociali și culturali. Prin servicii educaționale conforme standardelor europene, școala își propune să formeze copii echilibrați, adaptați schimbărilor, capabili să își urmeze propriul drum în viață și să respecte familia, diversitatea și mediul înconjurător. Un spațiu educațional unde copiii cresc armonios – intelectual, emoțional și spiritual. Asociația oferă o alternativă sănătoasă și sigură pentru părinții care își doresc un mediu modern, echilibrat și cald pentru dezvoltarea celor mici.
Asociația T.C. Mărgăritare este dedicată intereselor tuturor părinților care au copii de creșă, grădiniță și scoală primară. Aceasta oferă un program de educație copiilor bazat pe o dezvoltare holistică. Chiar dacă este axată pe excelență, în cadrul instituției sunt acceptați copii fără discriminare, ceea ce face ca Asociația să fie foarte bine cotată în Roman. Personalul este bine pregătit și cu profesionalism reușește să transmită copiilor adevăratele valori ale societății, devenind astfel modele pentru cei mici și pentru părinți. În cadrul creșei, grădiniței și școlii sunt peste 120 de copii. La momentul acesta grădinița și școala functionează într-un spațiu închiriat. Nevoia cea mai mare a celor ce coordonează proiectul, dar și a copiilor este de un spațiu propriu, în care dezvoltarea să poată continua.
LINK: Facebook Page
LINK: https://margaritare.ro/